VIDEO. Cum a ajuns Barbara Isasi, solista trupei Mandinga, în România: ”Povestea a fost cât se poate de palpitantă”

Publicat: 11 ian. 2021, 11:28 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Barbara Isasi este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Deși s-a născut și a crescut în Spania, frumoasa artistă a fost primită cu multă căldură în țara noastră, iar oamenii au îndrăgit-o încă de la primele sale apariții. Acum solista trupei Mandinga are o carieră de succes, însă drumul pe care l-a parcurs nu a fost deloc unul ușor.

Barbara Isasi este astăzi cunoscută publicului din țara noastră drept solista trupei Mandinga. Este mereu cu zâmbetul pe buze, are o energie debordantă, iar în cadrul unui interviu mai vechi a dezvăluit ce a însemnat pentru ea mutarea în România.

Frumoasa blondină a rămas impresionată de tradițiile poporului român, dar pe lângă acest lucru în România și-a găsit sufletul pereche și cel mai important își poate continua visul, mai exact cariera muzicală pentru care a luptat extrem de tare.

”Povestea a fost cât se poate de palpitantă! Eu am o foarte bună prietenă româncă, Denisa, pe care am cunoscut-o la Madrid cu mulţi ani în urmă, şi părinţii ei erau prieteni cu fostul meu manager. Ei ştiau că am participat la show-ul de televiziune „Vocea Spaniei” şi de atunci prietena mea a spus: „Hai să vă fac cunoştinţă, că poate iese ceva frumos, o colabo- rare fructuoasă!”. Şi aşa a ieşit. Era în perioada când cei din trupa Mandinga îşi căutau solistă nouă. A fost un mic casting, am venit în România să cunosc trupa, pe cei cinci băieţi. Nu mai fusesem niciodată aici, ştiam câte ceva despre ţară de la prietena mea, a fost foarte frumos. Ne-am înţeles super, eu şi băieţii din trupă, am avut o bună conexiune, ceea ce a fost foarte important, iar decizia de a pleca de acasă şi de a mă muta într-o ţară cu totul diferită, în care se vorbeşte altă limbă, unde nu cunoşteam pe nimeni, a fost cea mai importantă din viaţa mea! Dintotdeauna am trăit cu părinţii mei în Madrid şi dintr-o dată i-am părăsit definitiv. Am ieşit afară din casă şi din ţară şi nu am regretat nicio clipă acea hotărâre crucială”, a dezvăluit artista.

Barbara Isasi, dezvăluiri despre partenerul său

Frumoasa solistă a dezvăluit totodată și cum și-a cunoscut sufletul pereche. Barbara recunoaște faptul că partenerul său a ajutat-o extrem de mult în carieră, în acomodarea cu țara în care trăiește de câțiva ani, iar datorită lui a făcut fața cu ușurință situațiilor mai dificile prin care a trecut.

„A fost greu la început, eu cântam în spaniolă. După ce l-am cunoscut pe iubitul meu, am început să vorbesc română şi să mă descurc. Şi acum mai învăţ. (…) L-am cunoscut în călătoriile de muncă, avem un an şi jumătate împreună. Asta m-a ajutat să mă adaptez mai bine în România. Mă învaţă ce este bun şi ce este rău. (…) El nu este doar iubitul meu, este si prietenul meu, colegul meu. (…) Este foarte dragut, ce pot sa spun. Sunt sigura ca el se uita, este foarte educat, imi place foarte mult ca are bune maniere. Asta mi-a plăcut din primul moment în care l-am cunoscut. De când ne-am cunoscut, am avut o conexiune foarte puternică şi după două luni am fost împreună. A fost dragoste la prima vedere”, a mărturisit artista în cadrul unui interviu.

 

Sursă foto: Instagram

Publicat: 11 ian. 2021, 11:28 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×